În Liceul Tehnologic „Ion Creangă” Curtici există resurse umane și materiale pentru susținerea în continuare a învățământului liceal, în condițiile că acesta va fi favorizat de stat. Deși nu au fost obținute rezultate spectaculoase la olimpiadele școlare, s-a creat totuși mentalitatea și motivația continuării tradiției o dată cu reluarea funcționării liceului după anul 1990. Școala noastră oferă condiții bune de școlarizare, în ceea ce privește mediul educogen, dispune de laboratoare de informatică, fizică, biologie, chimie, sală de sport și conexiune la internet. Totodată, în anul 2008 s-a înființat un Centru de Documentare și Informare, contribuind astfel la asigurarea egalității de șanse a elevilor proveniți din medii diferite, prin facilitatea accesului la informație. Atât prin resursele materiale cât mai ales prin cele umane, școala noastră oferă elevilor mediul de care aceștia au nevoie pentru derularea unui proces de învățământ eficient

LICEUL TEHNOLOGIC "ION CREANGA"
CURTICI

“A educa înseamnă în același timp a comunica o învățătura,
a forma sensibilitatea si judecata, a trezi imaginația creatoare”
- Gaston Berger

Școala si accesul la educație, satisface nevoia copilului de a se simți
competent, integrat in colectiv.

Educația este un drept al tuturor copiilor.
Stiri
ANUNȚ SELECȚIE 1decembrie 29, 2025 - 16:15
Articol Kick-Offdecembrie 24, 2025 - 11:59
PAS 2025-2030decembrie 10, 2025 - 20:28
Contact
Localitate: Curtici
Judet: Arad
Strada Revolutiei, nr 37
Telefon: 0257464147
Fax: 0257464147
Program Secretariat:
Luni - Vineri: 09:00 - 14:00
Judet: Arad
Strada Revolutiei, nr 37
Telefon: 0257464147
Fax: 0257464147
Program Secretariat:
Luni - Vineri: 09:00 - 14:00

Oferta educațională 2016 – 2017
în StiriRezultate Olimpiada Bio Faza Judeteana
în Olimpiade și Concursuri, Stiri8 Martie 2016
în StiriMarţi, 8 martie 2016, elevii clasei a II-a B, împreună cu doamna prof. Luluşan Alina, au invitat la şcoală, ca în fiecare an, mamele şi bunicile.
Rezultate SIMULARE E.N. clasa a VIII-a 2016
în StiriFormular inscriere clasa pregatitoare
în UncategorizedOLIMPIADA DE LIMBĂ ŞI LITERATURĂ ROMÂNĂ
în Olimpiade și Concursuri, StiriOlimpiada de fizica faza pe judet
în Olimpiade și Concursuri, Stiri1 MARTIE
în StiriElevii voluntari din clasa a II-a B, împreună cu elevii Centrului de Îngrijire de Zi Curtici, au realizat mărţişoare pentru mamele şi bunicile lor. Mărţişoarele au fost pictate pe litere din ipsos […]
CREANGĂ ŞI AMINTIRILE COPILĂRIEI
în StiriZiua porților deschise
în Stiri