Proiectul a fost implementat cu succes de către Primăria Orașului Curtici în parteneriat cu Otlaca Pustă din Ungaria, în urma finanțării nerambursabile accesate prin Programul Interreg V-A România-Ungaria.

Proiectul a fost derulat pe o durată de 15 luni,  în perioada 01 Noiembrie 2018 – 31 Ianuarie 2020, având ca principale obiective îmbunătățirea cooperării transfrontaliere în domeniul cultural, artistic, tradiții, competiții sportive comune, la care am avut onoarea să participăm.

Cele 2 școli din orașul Curtici au asigurat prezența la activitățile comune atât prin elevii de la Liceul tehnologic ”Ion Creangă” Curtici, cât și a celor de la Școala ”Ion Creangă” I-IV din Curtici.

Administrația publică locală a orașului Curtici a dispus de un buget de 40.000 EUR, iar obiectivele au fost atinse prin organizarea a unui număr de 4 evenimente transfrontaliere, dintre care 2 organizate în orașul Curtici (România), iar celelate 2 în Otlaca Pustă (Ungaria), având  tematici cultural-artistice, competițional-sportive, concursuri de dance și folk, concursuri culinare.

Mai mult, în cadrul aceluiași proiect, baza sportivă a Liceului tehnologic ”Ion Creangă” Curtici a fost reabilitată, iar mai multe tipuri de echipamente au fost achiziționate cum ar fi costume populare, echipamente sportive pentru practicarea fotbalului, un cort pentru organizare evenimente etc.

Ne bucură faptul că am avut această posibilitate mai ales că au fost  îmbunătățite relațiile dintre cele 2 comunități partenere din cadrul proiectului și sperăm să existe în viitorul apropiat și o continuare a acestui proiect.

Mai multe detalii  puteți găsi în broșura bilingvă atașată.

ROHU315_Brochure_HU_RO_pdf