În Liceul Tehnologic „Ion Creangă” Curtici există resurse umane și materiale pentru susținerea în continuare a învățământului liceal, în condițiile că acesta va fi favorizat de stat. Deși nu au fost obținute rezultate spectaculoase la olimpiadele școlare, s-a creat totuși mentalitatea și motivația continuării tradiției o dată cu reluarea funcționării liceului după anul 1990. Școala noastră oferă condiții bune de școlarizare, în ceea ce privește mediul educogen, dispune de laboratoare de informatică, fizică, biologie, chimie, sală de sport și conexiune la internet. Totodată, în anul 2008 s-a înființat un Centru de Documentare și Informare, contribuind astfel la asigurarea egalității de șanse a elevilor proveniți din medii diferite, prin facilitatea accesului la informație. Atât prin resursele materiale cât mai ales prin cele umane, școala noastră oferă elevilor mediul de care aceștia au nevoie pentru derularea unui proces de învățământ eficient

LICEUL TEHNOLOGIC "ION CREANGA"
CURTICI

“A educa înseamnă în același timp a comunica o învățătura,
a forma sensibilitatea si judecata, a trezi imaginația creatoare”
- Gaston Berger

Școala si accesul la educație, satisface nevoia copilului de a se simți
competent, integrat in colectiv.

Educația este un drept al tuturor copiilor.
Stiri
ANUNȚ SELECȚIE 1decembrie 29, 2025 - 16:15
Articol Kick-Offdecembrie 24, 2025 - 11:59
PAS 2025-2030decembrie 10, 2025 - 20:28
Contact
Localitate: Curtici
Judet: Arad
Strada Revolutiei, nr 37
Telefon: 0257464147
Fax: 0257464147
Program Secretariat:
Luni - Vineri: 09:00 - 14:00
Judet: Arad
Strada Revolutiei, nr 37
Telefon: 0257464147
Fax: 0257464147
Program Secretariat:
Luni - Vineri: 09:00 - 14:00

Tichete sociale pe suport electronic – an scolar 2022-2023
în StiriT_ADRESA ISJ ARAD PRIVIND TICHETELE SOCIALE T_Anunț rechizite T_ADRESA ISJ ARAD PRIVIND TICHETELE SOCIALE T_Cerere rechizite
Anunt sustinere competente Bacalaureat 2022 sesiunea August – Septembrie
în Bacalaureat, StiriLista nominala a elevilor admisi in clasa pregatitoare – Liceul Teh. Curtici+structura Scoala Gimnaziala Nr. 2 Curtici
în StiriAnunt concurs secretar sef
în StiriÎnscriere învățământ primar 2022 – 2023
în StiriCondiții specifice de ocupare a posturilor/catedrelor vacante 2022-2023
în StiriSOLICITARE OFERTA
în StiriRegulament de organizare si funtionare LTCurtici
în StiriDiseminare Proiect PROF
în StiriBurse școlare
în Stiri